luni

nu e nimic
e forma si refugii
ma pierd in lume si in edificii

E-o stare aspra, somnoroasa
de-o enervare, a simturilor, groasa
ma simt sihastra
si totusi sufocata.

De ce?n-ar fi
e continuarea
ma mira lipsa mea
Mizantropie.
si in acelasi timp
e ironie.

nu mai suport
ma simt ca rupta
si totul in jur se-ntinde
ca nervii mei mintali
ce-mi fac fire
albe, melanine

mi-e somn si greata ;mi-e sila si de mine.
nu pot gandii
de stresul ce il am in mine.
de-o enervare a maselelor si gura mi se strange
strans lipita, buze cu buze,

imi vine a striga
de teama ca nu cumva ,sa strig in mine
si sa raman asa;

cu-o aspra dezolare
cu-o decadere mare
si mi se umple gura
de noroi si cele.

nu pot varsa, ca nu am ce
imaginar, eu ma sufoc
mi-e somn si tot in
dezolare. mi-e inima

batanda, tremuranda.
ca golul ce il am in mine

as vrea ca tot sa naruie
sa arda tot. sa scap de tot.
sa nu mai fiu.sa piara
trup,in nefiinta nemurire.

dar pe pariu ,ca tot aici raman
in negura incertitudinii
in dezolare si oarecum frustrare
si cu o frica si mai mare
...