Julie spune...

 Poate ca nu merit sa fiu iubita si deaia ma autosabotez. Poate ca deaia simt sa stau singura, sa ma afund in propriul intuneric. Chiar imi e frica ca s ar putea sa fac ceva ce v a distruge tot. Dar poate ca asa trebuia sa fac demult. Poate ca ce e nu a fost construit cum trebuie si ori trebuie sa refac ori sa fac cu totul altceva. In orice caz e o schimbare ce doare din ce in ce mai tare cu cat termenul limita e mai aproape. Ma simt din ce in ce mai singura si o jumatate din mine tipa. Iar eu nu o pot ajuta cu nimic...

 Sunt la marginea prapastiei. Acum. Ce e mai trist e ca tot ce pot sa fac e sa ma arunc si sa sper ca in cadere o sa ma salvez. Alt lucru trist e ca in teorie nu am nici o problema reala. Dar in practica nu pot sa ma repar. Nu poate nimeni. Cumva am oameni in jurul meu dar nu pot spune nimanui ce simt cu adevarat penru ca nimeni nu ar intelege problema. Nici macar eu nu stiu de ce am nevoie, dar simt cum ma doare sufletul si e ca si cum il simt ca o sa se distruga in milioane de bucati. Pe de alta parte nici eu nu stiu ce sa fac ca sa i ajut pe ei si totusi e o frustrare continua. Macar daca as fi avut mai putine probleme si as fi plans mai putin dar asa e aproape... Ma intreb daca ma urasc atat de tare incat sa mi fac atata rau...sa mi pun atatea piedici. Cred ca ar fi mai usor daca as cadea odata. Dar imi e frica.