Julie spune...

...moartea este un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator...vorbesc de moarte naturala , care adesea este o dulce ispita... uitandu-ma in jur si privind pamantul , un sentiment se insinua in sufletul meu. ...un inceput de dragoste pentru el , pamantul negru , tacut linistit , apoi de atractie de dorinta , un fel de melancolie , de nostalgie blanda de a ma culca pe el si a ramane acolo intinsa pentru totdeauna. ma trezeam colpesita de un adanc sentiment de regret: de ce m-am trezit? ...dar moartea violenta , sinuciderea la care esti impins de catre oameni? tandra nepasare fata de lume te poate stapanii intr-adevar numai cand te simti strain de propria-ti fiinta, dar cand , dimpotriva ,ai cunostinta  ca ea este totul? ...voi adresa lumii un tandru adio nepasator...

ce grea si ce trista este expresia aceasta: Prea tarziu.ce greu si ce trist este de pilda , cand o mama bolnava se intoarce  cu fata la perete si plange, in timp ce fiul ei cel mare sta alaturi in genunchi si-i spune cuvinte de iubire, pe care el si ceilalti frati ai lui le simt,dar pe care nici unul dintre ei nu le-a spus inainte de a fi..prea tarziu...intristarea lumii lucreaza moarte... dar pentru el?cainta i-a venit prea tarziu,lacrimile i-au fost fara rod.toti prietenii lui l-au parasit.``Toti cei ce te iubeau, te uita , nici nu le pasa de tine,caci te-am lovit cu lovesc pe un vrasmas, te-am pedepsit cu putere,din pricina faptelor tale``, A aruncat arma .apoi a luat-o la fuga, cat a putut mai iute.Incotro?oriunde, numai departe, departe de sine insusi , departe de fapta lui.Dar unde sa gasesca odihna si pace? Din departare  venea o imbire ciudata , intunericul si chema copilul.Da.acolo in intunericul mortii, acolo va gasi odihna, uitare si pace. a parasit orasul si fara sa vre

tremur.inima imi bate ca o nebuna. ar vrea sa plece . plang...ba nu , nu plang. nu pot. caci toti ma cred vinovata. caci nu ai avea ceva daca nu ai dori. dar uneori ti se da fara sa fi intrebat...ti se intampla lucruri fara sa vrei... iar tremur.curentul imi trece parca prin oase. nimic nu se termina usor, sau repede.e din ce in ce mai greu cu cat vezi asta. ...si lumea este acoperita de un cer si sta pe un pamant.ele sunt de neclintit...ceata...tremur..

respiri.deci existi.gandesti.deci esti om.singur asta se poate schimba.... esti special pentru simplu fapt ca traiesti...la tine poti schimba orice.dar nu-ti schimba esenta... o da! sunt multi, le poti asculta gandurile...toti au probleme..

ceva. o forta tine totul in nemurire; dar moartea survine ca sa poata aduce inapoi. ceata albastra rece , incoanjoara totul. mobila veche se intinde pe kilometri.aici totul e un paradox, e definit ca ceva intors pe dos ; ca si hainele peste care s-a asternut un strat de mucegai , si care au fost roase de molii de ata timp. pentru ca a picat clepsidra , timpul e gol. nisipul sta , si totul este acoperit de praf. cartile vechi inca mai povestesc legende ale eroilor de mult uitati si imbatraniti de vreme . statuietele,  care au fost albe candva, pastreaza amintirea unor vremi trecute. in cioburile oglinzii se mai vad inca imaginile celor trecuti prin ea . totul este patat de un albastru rece .din el iese un abur dens, incontinuu.o ceata densa  estompeaza insa totul. aici nu misca nimic. cu exceptia unui  palid ,un suflet marmur alb la fata. un mort de ceara;cu inima-i muribunda, se plimba in acest spatiu atemporal  pe unde trece totul ingheata.priveste totul cu un suras de indulgenta mi

si am luat soarele si l-am dus in lumea mea. l-am pus in camera aceia negra si s-a facut lumina. am luat o banca si am pus-o in fata soarelui ca sa stau acolo si sa-mi incalzesc inima , sa pot primi raul ca pe ceva bun. am luat o floare alba si am asezat-o langa mine, pe banca; ca sa-mi dea speranta. apoi cand m-am trezit, am stins soarele si am iesit din camera. ..

abur.un fior rece imi trece pe sira spinarii,aripile imi sunt frante , mainile imi sunt taiate , corpul dezgolit. am cazut din infern in infern. razboiul nu s-a terminat desi sunt pe  un alt camp de batalie , nu e al meu.mai bine muream in lupta.dar nu m-au lasat; m-au torturat si apoi m-au lasat in agonie. spiritul imi este zdrobit. ma uit in jur si nu recunosc pe nimeni. sau  nu vad pe nimeni. e pustiu sunt intr-un desert plin de scheleti umblatori ; de muribunzi ; ma ridic si merg, nu stiu incotro , nu stiu in ce parte. nisipul fiebinte imi arde talpile. soarele dogoritor imi suge toata vlaga din mine. am fost antrenata sa rezist, dar acum se pare ca voi lua parte la ultima mea lupta ... moartea.asa ca merg , si voi muri mergand. nu am nici o amintire placuta, toate au fost sterse . ma intreb , daca ramaneam cu ei mai eram aici, sau as mai fi fost recrutata, am fost un soldat , o marioneta proasta; niciodata nu am indeplinit oridinele; nu am dus niciodata misiunea pana la capat; mi