franturi.povesti si...haos

ceva. o forta tine totul in nemurire; dar moartea survine ca sa poata aduce inapoi. ceata albastra rece , incoanjoara totul. mobila veche se intinde pe kilometri.aici totul e un paradox, e definit ca ceva intors pe dos ; ca si hainele peste care s-a asternut un strat de mucegai , si care au fost roase de molii de ata timp.
pentru ca a picat clepsidra , timpul e gol. nisipul sta , si totul este acoperit de praf. cartile vechi inca mai povestesc legende ale eroilor de mult uitati si imbatraniti de vreme . statuietele,  care au fost albe candva, pastreaza amintirea unor vremi trecute. in cioburile oglinzii se mai vad inca imaginile celor trecuti prin ea . totul este patat de un albastru rece .din el iese un abur dens, incontinuu.o ceata densa  estompeaza insa totul.
aici nu misca nimic. cu exceptia unui  palid ,un suflet marmur alb la fata. un mort de ceara;cu inima-i muribunda, se plimba in acest spatiu atemporal  pe unde trece totul ingheata.priveste totul cu un suras de indulgenta miloasa ce`l are pentru nimicurile lumesti. prin el vede imaginea lumii de dincolo, a lucrurilor albastre...
se cufunda intr-o nepasare trista; a mortii voluptate  de la tot si toate , suferinta dureros de dulce....
e doar o bucata, o frantura de haos ...