Cei Blestemati
"Dincolo, in spatele muntilor de gunoaie si al padurior pe care le vedem de la balconul caselor noastre, acolo prin pustietatile acelea, umbla Cei frumosi si blestemati. Chipul lor straluceste si corpul lor arde. Sunt blestemati sa nu poata fi atinsi. Pe ei nici boala, nici moartea si nici dragostea nu-i poate atinge. Cu toate astea se zice ca odata, cand blestemul deabia cazuse , o fata ajunsese pe taramul lor."
Ascunsa in spatele unui tufis, de langa un copac, privea cum un tanar se scalda in apa unui paraias mare. Aburi ieseau din corpul lui fierbinte in lumina razelor de soare care patrundeau printre frunzele copacilor. Infierbantata de alergatura pe care o avusese de la joc, fata uita de toate cand vazu tanarul acela stralucind ca lava proaspata in apa rece.
Deodata o apuca un stranut pe care nu putea sa-l tina. Dandu-i drumul intr-un final, stranuta atat de tare incat pasarile care erau pe crengile copacilor din jur, zburara. Inima ii galopa de teama. Fusese prinsa. Sa alerge. Dar v-a fi vazuta. Se uita spre locul unde era tanarul, dar spre mirarea ei acesta disparu. Se intoarse cu un oftat de usurare.
- Hey!
Se auzii o voce masculina. Incremenii. Lumina lui se revarsa pe toate plantele din jur.
- hey, ingana ea.
Baiatul intinse mana. Ea dadu sa o apuce, insa prea tarziu realiza ca nu se pot atinge.
- Aargh, tipa fata arsa usor la mana.
- Ah, imi pare rau, spuse baiatul, tinandu-si mana cu cealalta. Am uitat pentru un moment ca..nu suntem la fel.
- Nu-i nimic, ingana fata uitandu-se la mana care se inrosise.
In departare se auzeau voci care strigau. Pareau a fi din ce in ce mai aproape.
Fata incepu sa se agite. Trebuia sa plece. Vraja trecuse. Se uita cu teama la baiat ca si cum nu ar fi vrut sa nu piarda momentul acela si ar fi vrut sa-l aiba cu ea pentru totdeauna.
Dadu sa plece, dar cand se uita in urma pentru o ultima privire, baiatul disparu.
*
Crengile tufiselor ii tot agatau rochia. Se opri un moment sa-si traga sufletul. Assa nu era nicaieri. Parca se pierduse, se contopise cu padurea. Stia ca undeva in zona mai ajungeau Cei blestemati. Se temea pentru Assa sa nu fii ajuns in mainile lor. Cine stie ce i-ar putea face surorii ei. Ei nu aveau legi, nu puteau fi judecati. Cine se atingea de ei? Pornii din nou in cautare. Se insera si nu ar fi vrut ca mama sa se ingrijoreze.
- Assa! Assa! striga fata din toti plamanii.
Se auzii un fosnait urmat apoi de o bufnitura ca si cum cineva s-ar fi impiedicat de un lemn. Fata se duse in directia sunetului.
Assa se impiedicase si luase o cazatura buna.
- Nuu, rochia preferata. bufnii Assa, Sper ca nu s-a rupt pe undeva.
- Esti bine? te-am cautat peste tot.
- Sunt bine. Am fugit prea departe cand ne jucam ca sa ma gasesti mai greu, zise Assa cu un zambet in coltul gurii.
- Sigur esti bine, mana ta e rosie, zise sora ei luandu-i mana
- Daaa, sunt bine, zise Assa tragandu-si mana, Hai sa mergem sa mancam zise apoi luand-o inainte, Mor de foame.
Zilele incepusera sa treaca. Assa nu a mai intrat in padure de atunci, dar mintea ei era tot la tanarul acela. Brunet cu ochii negrii, fraged ca o nuielusa tanara. Nu avea voie sa iasa de pe domeniul parintilor. Ironic tot ce-i ramarsese de la el era o mica arsura pe interiorul palmei, care se vindeca.
Ascunsa in spatele unui tufis, de langa un copac, privea cum un tanar se scalda in apa unui paraias mare. Aburi ieseau din corpul lui fierbinte in lumina razelor de soare care patrundeau printre frunzele copacilor. Infierbantata de alergatura pe care o avusese de la joc, fata uita de toate cand vazu tanarul acela stralucind ca lava proaspata in apa rece.
Deodata o apuca un stranut pe care nu putea sa-l tina. Dandu-i drumul intr-un final, stranuta atat de tare incat pasarile care erau pe crengile copacilor din jur, zburara. Inima ii galopa de teama. Fusese prinsa. Sa alerge. Dar v-a fi vazuta. Se uita spre locul unde era tanarul, dar spre mirarea ei acesta disparu. Se intoarse cu un oftat de usurare.
- Hey!
Se auzii o voce masculina. Incremenii. Lumina lui se revarsa pe toate plantele din jur.
- hey, ingana ea.
Baiatul intinse mana. Ea dadu sa o apuce, insa prea tarziu realiza ca nu se pot atinge.
- Aargh, tipa fata arsa usor la mana.
- Ah, imi pare rau, spuse baiatul, tinandu-si mana cu cealalta. Am uitat pentru un moment ca..nu suntem la fel.
- Nu-i nimic, ingana fata uitandu-se la mana care se inrosise.
In departare se auzeau voci care strigau. Pareau a fi din ce in ce mai aproape.
Fata incepu sa se agite. Trebuia sa plece. Vraja trecuse. Se uita cu teama la baiat ca si cum nu ar fi vrut sa nu piarda momentul acela si ar fi vrut sa-l aiba cu ea pentru totdeauna.
Dadu sa plece, dar cand se uita in urma pentru o ultima privire, baiatul disparu.
*
Crengile tufiselor ii tot agatau rochia. Se opri un moment sa-si traga sufletul. Assa nu era nicaieri. Parca se pierduse, se contopise cu padurea. Stia ca undeva in zona mai ajungeau Cei blestemati. Se temea pentru Assa sa nu fii ajuns in mainile lor. Cine stie ce i-ar putea face surorii ei. Ei nu aveau legi, nu puteau fi judecati. Cine se atingea de ei? Pornii din nou in cautare. Se insera si nu ar fi vrut ca mama sa se ingrijoreze.
- Assa! Assa! striga fata din toti plamanii.
Se auzii un fosnait urmat apoi de o bufnitura ca si cum cineva s-ar fi impiedicat de un lemn. Fata se duse in directia sunetului.
Assa se impiedicase si luase o cazatura buna.
- Nuu, rochia preferata. bufnii Assa, Sper ca nu s-a rupt pe undeva.
- Esti bine? te-am cautat peste tot.
- Sunt bine. Am fugit prea departe cand ne jucam ca sa ma gasesti mai greu, zise Assa cu un zambet in coltul gurii.
- Sigur esti bine, mana ta e rosie, zise sora ei luandu-i mana
- Daaa, sunt bine, zise Assa tragandu-si mana, Hai sa mergem sa mancam zise apoi luand-o inainte, Mor de foame.
Zilele incepusera sa treaca. Assa nu a mai intrat in padure de atunci, dar mintea ei era tot la tanarul acela. Brunet cu ochii negrii, fraged ca o nuielusa tanara. Nu avea voie sa iasa de pe domeniul parintilor. Ironic tot ce-i ramarsese de la el era o mica arsura pe interiorul palmei, care se vindeca.
Comentarii
Trimiteți un comentariu