Printre lacrimi

 Ma simt ca un impostor in propia mea viata, din ce in ce mai mult. De la o vreme parca simt lucruri pe care nu ar trebuii sa le simt.

Si simt mai mult decat ar trebuii.

Nu inteleg de ce a devenit complicat. Era asa simplu totul inainte.

Am stricat tot. Cu mine, cu cei din jur..cu tot. Si m am pierdut. Nu asa ar fi trebuit sa fie. In primul rand nici nu se punea problema sa fie ceva. Undeva pe drum m am pierdut pe mine. Nici nu cred ca m am avut.

Imi leg mintea de distrageri si uit mereu unde sunt. Chiar nu stiu ce sa fac si atunci cand am impresia ca am reusit sa ma adun vad ca mai mult ma imprastii.

Ce e cel mai trist  ca n am pe nimeni cu care sa vorbesc. Cel putin asa ma simt. Ma vad din ce in ce mai singura. Chiar nu vreau sa ranesc pe nimeni. Asa ca ajung sa ma ranesc singura doar ca sa fac zilele mai usor de trecut peste ele.

Ma urasc atat de tare incat...

Si nu e nimic care sa ma ajute cu adevarat.

Cel putin nu stiu eu.

Si ma gandesc din ce in ce mai mult sa tin pentru mine gandurile mele triste.

Pierd toti oamenii din jurul meu atunci cand ma deschid. Nimeni nu vrea sa vorbeasca cu o persoana trista pe care nu o poate "repara". Cred ca devin obositoare cu asta. Eu si crizele mele mentale care nu duc nicaieri si care doar, uneori, inrautatesc tot.

Ma doboara faptul ca poate sunt o povara emotionala pentru cei care chiar tin la mine.

De aia vreau sa fiu singura.

In acelasi timp de aia nici nu am pe nimeni caruia sa i spun ce simt. Dar si pentru ca nimeni nu ma poate ajuta. Nu inteleg ce e cu nefericirea asta. Simt ca mi lipseste ceva in viata si nu stiu ce e si nici despre ce e vorba. E ca o durere foarte apasatoare in piept, din cand in cand.

Si ma simt din ce in ce mai nefericita.

Cica avem o singura furtuna mare, in viata, restul sunt doar ploi. Simt ca acum sunt in acea furtuna. Ma intreb daca o sa naufragiez acolo de unde am plecat sau o sa dau de un tarm nou.

Imi ocup mintea cu alti oameni si intrebari marunte ca sa nu trebuiasca sa ma gandesc la ce mi se intampla cu adevarat. Ma bucur asa de tare cand reusesc sa gasesc distrageri.

Nu sunt pregatita sa iau decizii mari, dar tot v a trebuii sa le iau. Nu stiu daca o sa pot sa le iau vreodata cu inima impacata.