#2

Am hotarat sa ne vedem seara intr-un loc retras din mall. Cand am ajuns era deja acolo in colt pe telefon. Trista. Si eu eram trista dar nu as fi vrut sa ma copleseasca asta. Venisem ca sa o fac sa se simta mai bine si dintr-o dorinta proprie de egoism ca sa ma simt si eu mai bine. Trecuse un an...lung si scurt in acelasi timp. Ea prin spitale eu la limita nebuniei si uitari in acelasi timp. Cand m am asezat la masa parca se aliniasera plantele. Ma invaluise un sentiment de calmitate demult uitat. Ma facea sa ma simt fericita ca o fac sa se descarce. Dar o simteam usor distanta la inceput. Cu timpul atmosfera dintre noi a devenit mai calda...ca la inceputuri.
Ne-am despartit cu zambete si promisiunea de a ne revedea. Pe drum inapoi m-a facut sa zambesc ideea de a fi psihologul de serviciu in viata prietenilor mei...sau a oamenilor. Nu stiu daca careva ma mai considera acum un prieten sau doar o cunostinta cu care au amintiri.
Un pic trist. Dar la momentul acela pentru mine era doar zambet ramas in coltul gurii.