conștientizările amorfe ale ființei umane

luările aminte ale unei scriitoare de chilipiruri fără valoare
nu știi ce înseamnă să-ți pierzi speranța până ce nu te vezi față în față cu problemele care nu au rezolvare (sau până nu te vezi la budă fără hârtie igienică).
de ce se călugăresc femeile?
oare ce ar trebuii să facă omul ca să-și țină nepătată grandoarea sufletului? E grandoarea sufletului mândria sau demnitatea?
o picătură de necunoaștere într-un lac de cunoaștere afectează? Eu cred că da. De aceea facultățile noastre mintale nu vor fi niciodată pure. Suntem pătați de subiectivism.
sufletește toți ar trebuii să ne călugărim.
privesc într-un necuprins de speranțe și îmi doresc să-mi vad moartea strălucind mai tare decât venus.
înțepeniți de gât din cauza gândurilor.
sufletul nostru se poate transforma într-o gorgonă (mușcă, înveninează, și omoară cu privirea).
ca o ultimă explozie de lumină a lămpii înainte să se stingă, așa și Bucureștiul în frenezie înainte de toamnă.
pe suprafața scorojită a ploapelor se afla un trecut mizer.
am un suflet care stă într-o baltă de sânge.
cu mintea în dungi sau mai degrabă gratii, ca sufletul unui deținut.
ar trebui ca mintea noastră să fie o constantă fundamentală greu de zdruncinat?