mult prea mult
Aș vrea sa fac poze..vad atat de multe lucruri incat as vrea sa sa le imortalizez cumva, candva, sa le pot avea tot timpul.
Vad oameni frumosi. Sunt inconjurata de oameni frumosi.Se pare ca nu sunt atat de rari pe cat s-ar crede.
...am plecat cand a venit S7.Sa-mi para rau? Nu, nicidecum. Nu-mi place sa ma arunc in viata unui om si nici sa ma bag in sufletul cuiva care nu vrea sa fac asta. Iar apoi nu știu cu ce l-as putea ajuta.Nici pe "a" nu stiu cum pot sa o ajut. Defapt nu stiu daca am ajutat pe careva..cred ca am intrat in viata oamenilor in incercarea de ama ajuta pe mine, si ghici ce...nu m-am ajutat. Nu am cum. Dar nu poate nimeni. Imi fac singura rau. Ma intristez singura. Poate caut tristetea.
...nu stiu de ce rad..sau de ce mai rad.Pentru ca ma seaca. Am reactia pe moment si apoi partial brusc ma opresc..in sinea mea simt tristetea...e un val care porneste din piept pana la varfuri.si dupa ce rad iar si iar, dar nestiind de ce. Si cu iluzia fericirii acesteia ma mint tot timpul ca nu am nimic. Dar nu pot sa zic ca am pentru ca nu stiu ce e. E genul de tristete care parca porneste dintr-un neant.
Poate ca A avea dreptate cand mi-a zis ca eu am o problema pe care nu o pot vedea cat de mare e pentru ca sunt in ea.
Zambete costisitoare..
Cand oamenii ajung subiecti e deja ca si cum nu ar exista ca identitate plenara. Ci ar fi strict experimentali. Ma minteam cu S7 ca as putea sa-l trec de pragul asta. Nu pot. Insa uite il stiu pe V, imi e imposibil sa-l fac unul din subiecti; deasemenea pe C. Pe G..well nu mai stiu sigur daca a fost dar cu siguranta a fost singurul care a trecut.
Vad oameni frumosi. Sunt inconjurata de oameni frumosi.Se pare ca nu sunt atat de rari pe cat s-ar crede.
...am plecat cand a venit S7.Sa-mi para rau? Nu, nicidecum. Nu-mi place sa ma arunc in viata unui om si nici sa ma bag in sufletul cuiva care nu vrea sa fac asta. Iar apoi nu știu cu ce l-as putea ajuta.Nici pe "a" nu stiu cum pot sa o ajut. Defapt nu stiu daca am ajutat pe careva..cred ca am intrat in viata oamenilor in incercarea de ama ajuta pe mine, si ghici ce...nu m-am ajutat. Nu am cum. Dar nu poate nimeni. Imi fac singura rau. Ma intristez singura. Poate caut tristetea.
...nu stiu de ce rad..sau de ce mai rad.Pentru ca ma seaca. Am reactia pe moment si apoi partial brusc ma opresc..in sinea mea simt tristetea...e un val care porneste din piept pana la varfuri.si dupa ce rad iar si iar, dar nestiind de ce. Si cu iluzia fericirii acesteia ma mint tot timpul ca nu am nimic. Dar nu pot sa zic ca am pentru ca nu stiu ce e. E genul de tristete care parca porneste dintr-un neant.
Poate ca A avea dreptate cand mi-a zis ca eu am o problema pe care nu o pot vedea cat de mare e pentru ca sunt in ea.
Zambete costisitoare..
Cand oamenii ajung subiecti e deja ca si cum nu ar exista ca identitate plenara. Ci ar fi strict experimentali. Ma minteam cu S7 ca as putea sa-l trec de pragul asta. Nu pot. Insa uite il stiu pe V, imi e imposibil sa-l fac unul din subiecti; deasemenea pe C. Pe G..well nu mai stiu sigur daca a fost dar cu siguranta a fost singurul care a trecut.
Comentarii
Trimiteți un comentariu