In ochii zarii se vede incomparabila lumina a trecutului.
In nevoia de a creste, simti nevoia de a te hranii.Sufleteste te hranesti cu zboruri ale vietii, cu amintiri razlete care legate  intre ele intocmai ca o panza de paianjen se stratifica si iti ridica atat de delicat sufletul, spre un orizont cu lumini ciudate care pe zi ce trece, ori te bulverseaza si te fac la un moment dat sa cauti ca amintirile ce te fac sa cresti, sa fie altele;ori ajungi sa accepti sa lasi ca panza sa curga pana va venii ploaia-sfarsitul amintirilor si sfarsitul tau.
e ciudat ca vorbesc de ploaie ca de un calau, ca un legiuitor; cand tocmai ploaia si mai ales cea calda face sa apara viata.ploaia distruge numai , poate mladierea unor ``constructii`` usoare
ploaia ajuta nevoia gandurilor, inlesneste statornicia si foarte rar, dar cand o face, o face destul de bine, da impulsuri enegetice omului ce aspira spre perfectiune

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

amortesc

Printre lacrimi

nu stiu